“Bologna è una vecchia Signora dai fianchi un po’ molli, col seno sul piano padano e il culo sui colli. Bologna arrogante e papale, Bologna la rossa” (Francesco Guccini) Bologna e o doamnă în vârstă cu șoldurile lăsate, cu pieptul sprijinit pe câmpia padană, iar fundul pe coline. Bologna e arogantă și papală, Bologna este roșie”
În peisajul urban italian, Bologna este un oraș cu o istorie aparte, datorată atât evoluției istorice, dar mai ales a vieții universitare. De ce este unic acest oraș? Ce are interesant față de altele? E adevărat că nu e plin de istorie ca Roma, cosmopolitan ca Milano, turistic ca Veneția sau Florența….Însă există câteva aspecte specifice orașului Bologna, ce îl deosebesc de celelalte orașe ale Italiei.
Oraș de circa 400000 locuitori, cu origine în perioada antică când a avut nume diverse Felsina(perioada etruscă), Bona(în perioada celtică, iar din limba celtică derivă numele orașului “bona” – așezare fortificată), Bononia(în perioada romană), devine în epoca medievală unul din cele mai importante orașe italiene și chiar europene(la sfârșitul secolului al XI-lea era al cincelea oraș european ca și populație, după Cordoba, Paris, Veneția și Florența).
Sunt trei epitete ce definesc tradițional Bologna: dotta, grassa si rossa, adică Bologna e cultă, îmbelșugată și roșie. La acestea se mai adaugă alte două, mai puțin publicizate, dar de fapt cele mai specifice orașului Bologna turrita si Bologna dei Portici.
Bologna la dotta(cultă) – epitet datorat vieții universitare și culturale. Bologna este prin excelență orașul universitar al Italiei, găzduind cea mai veche universitate din Europa Occidentală, înființată în anul 1088. Este înființată ca o instituție de studiu laică și independentă, prin voința unui grup de studenți locali care făceau selecția și plata profesorilor aleși.
Sunt peste 90000 de studenți italieni și străini, în aulele facultăților bologneze, ce întrețin o intensă viață intelectuală, culturală și politică în oraș.
Bologna la grassa(îmbelsugată) – epitet datorat bogăției gastronomice locale.Bogăția bucătăriei locale e strâns legată de viața universitară ce a impus o cerere mare de alimente pentru a hrăni o populație studentească foarte mare raportată la numărul locuitorilor. Apare astfel o specializare a orașului în câmpul gastronomic, favorizată și de permanentul schimb cu diverse tradiții culinare europene aduse în Bologna de studenții străini veniți la studii.
Bucătăria bologneză e bogată în diverse feluri de mâncare și mai ales foarte consistentă, bazându-se pe paste(tagliatelle, tortelini, lasagnele verdi) și preparate din carne(în special cea de porc – mortadela de Bologna, sosul ragù), făcând renume pe tot globul atat orașului dar mai ales ca reprezentante ale bucătăriei italiene.
Bologna la rossa (roșie) – epitet datorat culorii roșiatice a clădirilor dar și orientării politice de stânga a orașului. Oricine ajunge cu avionul în oraș nu poate să nu noteze predominanța culorii roșiatice a clădirilor din oraș, Bologna deține un centru istoric foarte bine conservat datorat unei atente politici de conservare și restaurare inițiată la începutul secolului 20, ca răspuns la măsurile de modernizare și a nevoilor de refacere ale orașului după bombardamentele din cel de-al doilea război mondial.
Bologna este numită și roșie datorită orientării politice de stânga, caracteristică perioadei de după al doilea război mondial, la nivelul percepției populației considerată “capitala stângii italiene”.
Bologna – la città dei portici (Bologna orașul porticilor)– epitet datorat prezentei porticilor. Dacă în primele trei caracteristici (dotta, grass, rossa) se pot găsi asemănări în alte orașe ale globului, i portici (zone piedonale situate sub arcade) sunt elementul urban cel mai caracteristic al orașului. Nu există stradă importantă din centrul istoric fără a avea portici (circa 38 de km în total) în plus există și în afara orașului porticul ce leagă zona centrală de biserica San Luca (cu 666 de arcade pe o lungime de 3.8 km). Porticii apar ca necesitate practică – mărirea spațiului locativ al orașului, impus de creșterea accelerată a populației orașului după înființarea universității. Printr-o lege dată de conducătorii orașului în anul 1288 sunt impuse în mod obligatoriu în construcția tuturor clădirilor, fiind costruite initial din lemn de stejar iar după secolul 17 din piatră.
Bologna – la città delle Due Torri (Bologna orașul turnurilor) – epitet datorat turnurilor.
Ca simbol al orașului, Bologna are cele două turnuri din zona centrală “le due torri – Asineli si Garisenda”. Construcția turnurilor a fost de mare tradiție în perioada medievală, în secolul al 12-lea estimându-se că existau circa 180 de turnuri – simboluri ale puterii diverselor familii nobiliare bolognese, având funcții diverse: militare, închisori, comerț și chiar de locuință. Astăzi se mai păstrează circa 20 de turnuri, cele mai recente și moderne fiind cele din zona Fiera, proiectate de japonezul Kenzo Tange.
În afara acestor caracteristici, Bologna mai deține câteva primate la nivel național cum ar fi:
– în anul 1256 printr-o lege comunalà se decretă eliberarea tuturor servitorilor din oraș și a țăranilor legați de glie;
– în anul 1733 Laura Bassi Veratti devine prima femeie profesor universitar din lume, primind o catedră la Universitatea din Bologna;
– în 1796, odată cu sosirea lui Napoleon în oraș, este aprobat textul primei constituții democratice a celui ce va deveni noul stat italian, text scris de un grup de juriști locali.
Constantin Păuleț
