De multe ori străinătatea sau “dorul” de casă poate fi alungat cu simplu fapt că ne uităm la pozele celor dragi sau vorbind cu ei, citind scrisorile lor. E uimitor faptul cum cei dragi ne lasă mesaje chiar şi după trecerea lor in nefiinţă, astfel încât ori de cate ori privim pozele sau citim cele scrise de ei, păstreaza încă vie prezenza lor printre noi, amintindu-ne de ei. O problemă a lumii a fost mereu cea de a lăsa posteoritaţii istoria lor, viaţa cu obiceiurile lor, astfel asigurându-se că nu vor fi uitaţi.
În cadrul Bisericii “Sfânta Cruce”, din Via Cestello, nr.25, Bologna (IT), există o mini bibliotecă, în care găsiţi cărţi româneşti, de la operele cronicarilor, Amintirile … lui Creangă, poeziile romantice eminisciene, pâna la Mircea Eliade, carti cu caracter religios şi nu numai. Invitaţi sunt şi cei mici, care pot cunoaşte legendele româneşti, Poveştile lui Păcală… De altfel biblioteca, are şi caracter de librărie astfel încat, aproape toate cărţile pot fi cumpărate.
În continuare vă prezentăm o scurtă biografie a cărturarului Miron Costin, marele reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII. Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633. Deja în 1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se refugieze în Polonia, salvîndu-şi viaţa de mînia turcilor. Aici ei au obţinut cetăţenia (indigenatul) polonez şi includerea în şleahta poloneză. În timpul aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar. Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedînd în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină. Se întoarce în patrie abia la începutul anilor ’50, unde în scurtă vreme urcă virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti pînă la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 pînă la sfîrşitul anului 1683, cînd se retrage din activitatea de stat. Îndeplinind multe funcţii pe lîngă domnii moldoveni, M. Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrîngerea oastei otomane, M. Costin, ca participant la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punîndu-i la dispoziţie unul din castelele sale de lîngă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis repatrierea, M. Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.
M. Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este “Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă… ” Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite “zaciale”, şi cuprinde o descriere desfă-şurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă vodă Lupu şi înmormîntarea sa. Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rînd istoric, căutînd să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. O altă operă costiniană este “Cronica Moldovei şi a Munteniei”, scrisă în 1677. În cîteva mici capitole autorul descrie cuceririle romane în Dacia, precum şi un şir de vestigii ale culturii materiale ce atestă dominaţia romană în Bazinul carpato-dunărean; prezintă date convingă-toare cu privire la originea latino-romanică a limbii materne, se opreşte succint la legenda de-spre Dragoş, la credinţele şi superstiţiile moldovenilor, înşiruie ţinuturile, rîurile şi oraşele Ţării Moldovei. În timpul prizonieratului în Polonia, M. Costin scrie “Poiema polonă” în versuri (limba poloneză), în care proslăveşte originea romană a poporului său, deplînge soarta grea a contemporanilor săi sub dominaţie turcilor, exprimîndu-şi încrederea că vor fi în stare să izbîndească în lupta pentru libertate cu ajutorul regelui polon.
În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, intitulată “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”. Opera contstă din 17 capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc. Scopul urmărit de autor constă în a artăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de origine latină. Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice, numismatice şi etnografice. Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche, ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său.
Pagini editate de prof.in filologie Silea Aliona
