O constantă necunoscută! O imagine a politicului din secolul trecut pe care nea Iancu Caragiale ne-a lăsat-o moștenire. O imagine actuală, menită poate, să fie un soi de blestem, un șablon perfect pentru toate timpurile.
Am trecut printr-un regim comunist care n-a reușit să facă nimic mai mult decat să divizeze într-o formă exemplară o națiune! Vedem unul capitalist, care prin valorile promovate, de genul,folosește și aruncă, e menit să ducă la același rezultat!
Stau și privesc la simetria perfectă dintre individualismul comunist și cel capitalist! Unul creat prin teroare iar altul prin atribuirea ego-ului o pozitie superioră oricărei metafizici, creându-și propria scară axiologică, Relativismul!
Azi, la Bologna, suntem puși în fața obligației morale de a lega împreună într-o comunitate! Asta înseamnă ceva mai mult decât un grup, ceva ce angrenează fiecare individ! Numai că reușita cere, fiecaruia dintre noi, asumarea unui rol de legătură! O sinergie, cum spun grecii, o colaborare spre un unic scop, un concurs de cauze! Dar cum se formează o comunitate, dacă nu pe un numitor comun, respect reciproc!
O diversitate de idei, de forme care duc la o îmbogățirea reciprocă! Iar schimbul acesta de idei, chiar dacă diverse în formă și conținut își găsesc spațiul, unde altundeva dacă nu în Politică! Da, în acea politică atât de blamată și atât de esoterică în același timp!
Dar ce este politica daca nu guvernarea unei comunităti! O guvernare, nu făcută oricum, ci cu un scop precis, binele tuturor! Cineva va replica: sunt basme, idealuri fără temei logic! Și așa sunt pentru multi! Dar pentru noi care credem în Eternitatea ideilor, astfel de gânduri sunt principiul activ al Existentei!
La o astfel de guvernare suntem chemati fiecare dintre noi, români rezidenți la Bologna și nu numai! Suntem chemați să participăm la deciziile pe care, de cele mai multe ori, le iau altii în numele nostru! Lipsa noastră de la asemenea decizii nu se traduce doar cu dezinteres dar cu ceva mul mai apasator: însăși existenta noastră ca și grup, ca și comunitate!
Definiția tautologică atribuită omului de către Sociologie recită : Omul este o ființă socială! O ființă care iese din microcosmosul ei, pentru a se deschide celorlalți, o ființă care simnte nevoie să ofere și sa primească! Și ce poate oferi daca nu pe ea însăși cu calități și defecte.
Schimbul acesta, chiar dacă într-o primă fază e lipsit de importanță, devine principiul activ ce animează o COMUNITATE. Un a da și un a primi continuu!
Momentul în care Omul nu se mai întoarce spre ceilalți, în care nu mai bate la poarta Dubiului, orice urmă de sperață dispare!
Este momentul în care Eventualul se reduce la stadiul vegetativ! Rațiunea dispare iar cu ea, moare Omul!
Vasile Simon
