Moisa Mircea Constantin are 24 de ani și este din Bacău. Ne împărtașește experiența pe care a avut-o de când a venit în Bologna și realizările pe care a reușit să le obțină:
“Nu am decis să vin în Italia și nici nu am visat vreodată că am să ajung aici. Mama era plecată de vreo câțiva ani în Italia, mai exact la Bologna și când s-a întors în România mi-a făcut o surpriză și mi-a propus să vin în vacanță. Se pare că e o vacanță destul de lungă pentru că au trecut aproape nouă ani de atunci …. Despre Italia știam că avem o parte din istorie în comun și că, capitala e Roma. Urmăream la televizor din când în când și câteva echipe de fotbal de renume ca Juventus, Milan sau Inter. Având în vedere că sunt un gourmand era imposibil să nu fi gustat ceva și din bucatele italienești și mai exact spaghetti și pizza. Totodată știam și că este o țară a modei și a mafiei. Aici am descoperit “dorul de casa”…
Având în vedere că și italiana și româna sunt doua limbi neolatine asta le aseamănă destul de mult. Acest lucru m-a ajutat foarte mult când am început să învăț italiana. Cred că nivelul de trai este mai bun în Italia altfel nu văd de ce am fi nevoiți să emigrăm în număr așa de mare din propria țară. Nivelul de învățământ cred că este mai ridicat în România și-mi pare rău că nu este recunoscut și la nivel european. Spun lucrurile astea pentru că le-am simțit pe propria piele. Problemele cu care se confruntă studenții străini din Italia sunt în primul rând nerecunoașterea diplomelor din țările natale din partea autorităților italiene și neacordarea unui ajutor pentru a învăța limba italiană într-un timp util pentru a evita respingerea societății. Totul s-ar putea rezolva cu o participare mai activă din partea autorităților.
După terminarea liceului economic am decis să continui pe aceeași stradă și m-am înscris la Facultatea de Științe Politice, dar cu profil economic. Specializarea va rămâne cu siguranță tot în ramura economică pentru că sunt fixat pe chestia asta de când eram mic. Visul meu e să devin bancher într-o bună zi.
Sunt în Bologna din vara anului 2003. Una dintre realizări a fost terminarea liceului și succesiv intrarea la facultate, fapt ce m-a adus și mai aproape de visul din copilărie și mi-a dat posibilitatea de a începe prima experiență în cadrul muncii. Un alt lucru cu care mă mândresc este și fondarea unuia dintre primele webtv din Italia și anume CrossingTV. Experiența mea cu televiziunea a început când frecventam liceul Rosa Luxemburg. Mai întai am participat la un atelier de scriere creativă desfășurat în incinta școlii în afara orelor de studiu. Toate poeziile și compunerile făcute în atelier erau publicate într-o revistă a liceului care are chiar și un format online intitulat Rosa On Line. Îl puteți găsi pe site-ul liceului http://www.luxemburg.bo.it/. CrossingTv devine realitate mulțumită regizorului de scurt metraj Silvia Storelli care era și educatoarea atelierului de scriere creativă. Silvia a selecționat elevii interesați să se implice în proiectul webtv-ului din diverse școli unde a susținut aceste laboratoare. Redacția era formată de tineri de diverse naționalități. Tema principală era intercultura. Sunt orgolios de acest proiect pentru că am câștigat multe premii atât la nivel local dar și național. Prin intermediul televiziunii online am cunoscut noi prieteni și am întalnit multe personalități de la care am avut mereu câte ceva de învățat. În plus m-am apropiat de lumea televiziunii și a fotografiei care au devenit un hobby. (mai multe pe www.crossingtv.it.)
Ca orice tânăr îmi place să-mi petrec timpul în compania prietenilor, să ascult muzică, să dansez, să ma uit la un film bun la cinema sau acasă. Ador mașinile și de aici ia naștere pasiunea pentru condus. Am și o colecție de machete auto, timbre și monezi.
În viitorul apropiat mă văd tot la Bologna având în vedere că vreau să termin și masterul. După ce am terminat cu studiile mi-ar plăcea să lucrez pentru o bancă de renume ori din țară ori din Italia, nu contează unde, important e să stau alături de familie.
Comunitații românești de la Bologna îi urez să devină cu adevărat o comunitate. Deocamdată suntem doar un număr mare de oameni răspândiți prin tot orașul care se feresc unii de alții. Nu există încă ideea de uniune. Mi-ar plăcea să ne putem ajuta reciproc, să ne luăm apărarea în caz de nevoie, să le demonstrăm italienilor că suntem un popor harnic și muncitor, să le prezentăm cultura și frumusețile țării de unde venim pentru a schimba imaginea neagativă care o au despre noi.”
Daniel Bârsan
