În viața socială a comunității italiene și a comunității românești din Bologna Angela Buburuzan se implică în mod constant prin intermediul activității sale profesionale și ocazional prin participarea voluntară la diverse proiecte organizate de asociații românești sau italiene.
În mod concret, ca și mediatoare culturală, alături de alți mediatori, este mereu în contact cu persoane de origine română din România sau din Republica Moldova, care au migrat în Italia.
Angela Buburuzan, născută în comuna Lunca Ilvei, județul Bistrița-Năsăud are 35 de ani și e absolventă a facultății Avram Iancu din Cluj Napoca – specializarea jurnalism-filozofie, a masteratului- Antropologie culturală și multiculturalism – Universitatea Babeș Bolyai – 2006 și a masteratului – Managementul Relațiilor Internaționale și a Afacerilor Comunitare -Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca – 2007.
“Trăiesc în Italia de aproximativ 6 ani. Să vin în această țara nu a fost un proiect, nu am ales această destinație și aș putea să motivez prezența mea aici ca fiind consecința unor eșecuri pe care le-am trăit în România.
Înainte să vin în Italia, despre această țara, aveam o opinie generală pozitivă în același timp manifestam interes și admirație pentru cultura italiană și priveam cu curiozitate societatea contemporană.
Îmi erau familiare aspectele generale referitoare la istoria comună, geografie, cultură, artă, limbă, gastronomie și bineînțeles obiectivele turistico-culturale principale.
Trăiesc în Italia de aproximativ 6 ani. Am reușit să vizitez câteva orașe din centrul și nordul țării (Perugia, Roma, Pisa, Luca, Milano, Veneția, Padova etc ) și vă mărturisesc că preferatul meu este Florența (municipiul provinciei Toscana), care între 1865- 1870 a fost capitala Regatului Italiei.
Cu timpul, anumite opinii pozitive pe care le aveam înainte să vin în Italia mi s-au confirmat, dar am descoperit și realități care m-au dezamăgit, mă refer la xenofobia sau intoleranța cotidiană care se manifestă față de anumite comunități de imigranți printre care și românii. Bineînțeles că nu este o noutate observația mea, dar în aceste condiții consider că e obositor și incomod să fii tolerant sau să răspunzi la insinuări sau provocări compromițătoare care derivă de la faptul că ne-am născut într-o țara și nu în alta.
Ca în orice țară capitalistă dezvoltată și dens populată și ritmul vieții societății italiane e bogat în contraste, devotat consumului, uneori isteric și prea grăbit. Consider că în această direcție se îndreaptă cu pași repezi și România, iar din acest punct de vedere, între Italia și România nu au rămas multe diferențe. De exemplu, deja ne amintim cu dor de trecutul nostru care nu era agresat de prezența atâtor posibilități tehnologice care să ne medieze viață sau să ne înlocuiască comunicarea directă.
E indiscutabil faptul că există diferențe, dar predomină asemănările, in continuare aș exemplifica câteva diferențe culturale care continuă să mă amuze și să mă surprindă. De exemplu, încă asist cu simpatie și curiozitate la ritualul matinal al italienilor de a-și bea cafeaua cu o rapiditate greu de descris și de imitat. Iar în România cafeaua cere timp pentru a-i fi simțită aroma, gustul și pentru schimbul câtorva informații de ultimă oră.
Un alt obicei care la început mă dezorienta este o formulă de salut informală și cotidiană, necondiționată de sexul sau de vârsta persoanelor (care primesc sau oferă salutul), extrem de generoasă și optimistă, -ciao bella/o” – adică – salut frumoaso/frumosule”, care se folosește pentru a te adresa, în general, celor pe care îi cunoști de o anumită perioadă de timp.
Referitor la bătrânețe, în general, este o perioadă a vieții care în România este devalorizată, mai puțin respectată, dedicată așteptării morții și începe în jurul vârstei de 60 ani; iar în Italia începe aproximativ la vârstă de 70 – 75 de ani, este trăită cu optimism și cu o participare activă sau simbolică la toate evenimentele și activitățile cotidiene ale familiei și/sau a societății.
Referitor la relațiile intergenerationale, în contextul familiei, acestea sunt mai flexibile, de exemplu, deseori am auzit copii adresându-se părinților sau bunicilor folosind numele de botez. În general, acest fel de a comunica este rezultatul încurajării celor în vârstă, cu scopul de a atenua distanța dintre generații și de a încuraja o comunicare mai liberă, dar nu lipsită de bun simț.
Acest mod de a comunica l-am întâlnit deseori și în grădinițe sau în școli elementare, elevii se adresează deseori educatoarei/ învățătoarei, cu acordul acesteia, folosindu-i numele de botez și nu este interpretat ca o lipsă de respect.
Din punct de vedere profesional am trăit diverse experiențe ca majoritatea imigranților am avut diverse locuri de muncă: restaurante, fabrici, secretariat, iar de aproximativ 5 ani lucrez ca mediatoare interculturală.
În paralel cu aceste locuri de muncă am urmat diverse cursuri dintre care aș enumera câteva: curs de limba italiană, curs de mediatoare interculturală la Universitatea Sapienza din Roma care a durat 4 luni, curs de mediatore interculturală în cadrul Instituției Modena Formazione din Modena care a durat 8 luni și un curs de Voluntariat Internațional organizat de Primăria orașului Modena și de asociația OVERSEAS din Spilamberto care a durat un an. Iar în acest an m-am înscris la masteratul – Transcultura în domeniul sănătății și al socialului la Universitatea din Modena și Reggio Emilia.
În prezent îmi desfășor activitatea profesională la Bologna, sunt mediatoare interculturala și colaborez cu asociația AMISS/ coop SENLIMA. Mediatorii culturali lucrează în școli, spitale, birourile primăriilor, poliție, sindicate, tribunale și alte instituții de stat sau private.
Pentru a-și desfășura bine și eficient activitatea, mediatorul cultural trebuie să aibă o experiență de viață ca și imigrant, să aibă un bun spirit de observație, să cunoască bine limba, codul cultural, drepturile și obligațiile din țara de proveniență și din țara gazdă, să fie o persoană informată, responsabilă, discretă și imparțială. Este o figură profesională complexă, care trebuie să medieze un dialog dinamic într-o societate multiculturală, să stabilească o relație de încredere stimulând părțile, să faciliteaze comunicarea astfel încât să cuprindă toate punctele de vedere, să combată împotriva inegalităților și să prevină eventualele neînțelegeri.
Voluntariatul social, educațional sau ecologic sunt unele dintre activitatiile mele constante din timpul liber, iar momentan colaborez cu diverse asociații de voluntariat italiane și multiculturale.
Cursul de Voluntariat internațional pe care l-am urmat la Modena implica și o perioadă de voluntariat în una dintre țările în curs de dezvoltare unde ONG-urile italiane aveau proiecte în desfășurare. Pentru această experiență am ales ca și destinație Burkina Faso, unde timp de aproximativ două luni, alături de alți voluntari a ONG-ului „Bambini nel deserto”, am avut parte de o experiență complexă prin care am avut ocazia să contribui la realizarea anumitor proiecte, să descopăr valorile și cultura locală, să-mi cunosc sau depășesc limitele și să mă eliberez de anumite prejudicii în ceea ce privește Africa.
Africa este mai mult bogată și frumoasă decât săracă.
Mai colaborez ocazional și voluntar și cu ziarul bilunar din Pavullo nel Frignano- Modena, cu articole pe diverse teme, cum ar fi drepturile și obligațiile imigranților, schimbările legislative referitoare la migrația cetățenilor Uniunii Europene sau informații generale utile tuturor cititorilor.
În concluzie, consider că curiozitatea însoțită de bunul simț, toleranta, răbdarea, experiențele personale și profesionale precedente, acumulate în țară sau în urma călătoriilor pe care le-am făcut în țări din Europa, Asia și America de nord, m-au ajutat și mă ajută să mă integrez și să-mi desfășor activitatea profesională.
În viața socială a comunității gazdă și a comunității românești din Bologna mă implic în mod constant prin intermediul activității mele profesionale și ocazional prin participarea voluntară la diverse proiecte organizate de asociații românești sau italiene.
În mod concret, ca și mediatrice culturală, alături de alți mediatori, sunt mereu în contact cu persoane de origine română din România sau din Republica Moldova, care au migrat în Italia.
Noi, în calitate de mediatori suntem chemați, în general, de organisme publice pentru a interveni în divese situații mai mult sau mai puțin complexe în care sunt implicați conaționalii noștrii, adulți sau minori. Colaborăm cu școlile în cazul elevilor sosiți de puțin timp în Italia, cu diversele departamente ale primăriei, suntem chemați în spitale pentru a media comunicarea și suferința sau în tribunale pentru a garanta faptul că informațiile au fost înțelese și corect comunicate.
Toate aceste situații, sunt ocazii prin care putem să contribuim în mod pozitiv la integrarea imigranților în societatea italiană.
Particip cu interes la evenimentele culturale organizate de către asociațiile românești din Bologna și nu numai, de exemplu la sărbătorirea zilei naționale a României din 1 decembrie.
Aș vrea să mai adaug că în luna octombrie a acestui an a început a treia ediție a cursului de formare pentru asistenți domiciliari, destinat imigranților de orice naționalitate, organizat la Bologna de asociația AMISS din Bologna și de asociația “Le Tavole” din Bologna, la care particip, din nou, în calitate de mediatrice culturală și de tutor.
În general în Italia ca și în România sunt deseori aceleași probleme, speranțe și nevoi, doar că în plus, statutul de străin nu e un avantaj, sunt momente de disconfort și nesiguranță sau marginalizare socială, nu lipsesc parveniții și profitorii iar viața trebuie construită de la zero
și cum am mai menționat trebuie să ne confruntăm uneori cu atitudinile xenofobe și cu intoleranța unor autohtoni. Dar după ce se depășește prima etapă a integrării, adică se învăța limbă și se descoperă valorile societății gazde, se poate începe un dialog prin care se poate negocia adaptarea la noul ritm de viață.
Referitor la viitoarele proiecte personale o să continui să asimilez noi competențe pentru a-mi îmbunătăți profilul profesional cu scopul de a-mi desfășura cât mai bine activitățile pe care le-am început.
Momentan nu am luat o decizie, nu știu dacă o să îmi continui viața în Italia, în România sau într-o altă țară.
Mesajul meu către membrii comunității de români din Bologna este să fie solidari și să povestească cu sinceritate, prietenilor și familiilor din țară, experietele pozitive dar și cele negative care le-au trăit și/sau le trăiesc după ce au migrat.
Pe cei care vor să migreze în Italia, sau intr-o altă țară, îi sfătuiesc să aibă un optimism moderat, să aibă multă răbdare și să fie toleranți pentru că a fi imigrant nu este un privilegiu.
Deseori am întâlnit persoane care au venit să își viziteze rudele sau prietenii sau au imigrat – cu certitudinea că – în Italia sau într-o altă țară (oricare alta dar nu România) se câștigă și nu se cheltuie, se trăiește numai bine și foarte bine.
Aceste mod de a idealiza viața, dintr-o altă țară, într-un mod inconștient mi se pare extrem de imprudent iar deseori aceste speranțe de a schimba în mod definitiv și pozitiv viața se concretizează în drame.
În concluzie, consider că avem datoria morală și civică, față de noi și față de cei dragi nouă, de a descrie prețul vieții de imigrant așa cum este, alcătuit din succese și eșecuri, lipsuri și suferință, solitudine și nostalgie, astfel, poveștile noastre ar putea deveni momente de reflecție și prudență pentru cei care vor să aibă experiențe profesionale sau personale în alte țări.
Romania NU este cel mai incomod loc de pe pământ !”
Daniel Barsan
